Despre carte: 2001 / Punem un filtru, închidem ochii, ne depășim, nu vrem să știm , ne punem ochi, vedem doar ceea ce vrem să vedem - toate acestea sunt forme de „negare”. Alcoolicii care refuză să-și recunoască dependența, oamenii care înlătură suspiciunile cu privire la infidelitatea unui partener, o soție care nu observă că soțul ei își abuzează fiica, toți sunt într-o stare de „negație”. Guvernele neagă responsabilitatea pentru atrocități și le planifică pentru a atinge „negabilitatea maximă”. Comisiile pentru adevăr încearcă să depășească uitarea și negarea ororilor din trecut. Țările observatoare își neagă responsabilitatea pentru intervenție. Au aceste fenomene ceva în comun? Când negăm ceva, suntem conștienți de ceea ce facem sau este un mecanism inconștient de apărare care ne protejează de adevăruri nedorite? Pot exista culturi de negare? Cum încearcă organizații precum Amnesty International și Oxfam să depășească aparenta indiferență a societății față de suferință și cruzime din țări îndepărtate? Negarea este întotdeauna un lucru atât de rău, sau avem nevoie de iluzii pozitive pentru a ne menține sănătatea mintală State of Denial este prima explorare cuprinzătoare a modalităților personale și politice de a evita sau de a evita realitățile incomode? Se bazează pe o gamă largă de materiale, de la studii clinice despre depresie până la portrete mediatice ale suferinței, explicații despre „spectator pasiv” și „oboseală de compasiune”. Cartea arată cum atrocitățile organizate - Holocaustul și alte acte de genocid, tortură și asasinate politice - sunt negate de autori și trecători, cei care stau deoparte și nu fac nimic. Aspect de publicare salvat în format PDF A5.